DinParfumerie {MUZICĂ  – De Dragobete lansăm o nouă secțiune a programului 7arte/7zile la Parfumerie, alături de Alma Nicole și vocea ei caldă. Alma transpune atmosfera lunii februarie pe acordurile de chitară ale pieselor ei originale, precum și cele ale melodiilor romantice deja cunoscute. Ne propune un repertoriu cu cântece de dor și de dragoste, într-un cadru intim și rafinat, așa cum îi stă mai bine iubirii să fie sarbatorită.alma 2

Vă invităm la un pahar de vin și să descoperiți sau redescoperiți vocea calda a Almei Nicole pe strada Parfumului 19, în casa care a fost martora unei mari iubiri, cea a scriitoarei Silvia Kerim și a regizorului Mircea Veroiu, și pe care, cu atâta drag, aceștia o alintau Parfumeria.

Actriță și muzician cu o experiență de peste 20 de ani, Alma Nicole a cântat în fața a milioane de oameni, ajungând în finala Vocea României 2018. De atunci își concentrează tot timpul și creativitatea în muzica ei originală.

DIN PARFUMERIE { MUZICĂ face parte din proiectul 7ARTE7ZILE inițiat de Friends@Hearth care își propune realizarea unor serii de evenimente ce vor acoperi arii diferite: literatură, teatru, film, muzică, arte vizuale și alte manifestări artistice inedite.

Locație/ strada Parfumului nr.19
*lângă fosta casă de căsătorii a sectorului 3
**15 min pe jos de la metrou Unirii
***10 min de la Hala Traian
*****autobuz/tramvai 14, 40, 55, 104, 123, 133

Accesul se face pe baza de rezervări pe @asociatiahearth@gmail.com. 30 de locuri disponibile.

Donație recomandată/ 40 lei

Informații utile:
– Pentru a participa la eveniment va fi nevoie să prezentați Certificat COVID
– Purtarea măștii este obligatorie.
– Nu permitem accesul cu alimente și/sau băuturi.
– Vă rugăm să puneți telefoanele pe modul avion sau să le închideți, pe toată durata evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>