Ca orice coţofană cu gusturi fine, am câteva criterii foarte solide în privinţa localurilor în care îmi place să ies.

În primul rând, atmosfera. Dacă simt un vibe bun şi văd oameni mişto, din start localul are o bilă albă. Nu-mi plac fiţele, ospătarii înţepaţi şi snobii cu pretenţii, astfel încât anumite zone din Bucureşti nu se vor regăsi în topul meu. În al doilea rând, respectul profund pentru ingrediente. Serios, dacă mâncarea e proastă, nu există niciun fel de respect pentru clienţi. Localurile frumoase care lasă de dorit la capitolul mâncare / cafea / vinuri nu au ce căuta în acest top. Şi, nu în ultimul rând, preţurile. Spun asta după ce am trecut prin nişte experienţe dubioase, în care m-am simţit ca un turist ţepuit în propriul lui oraş. Dacă ai un local în care apa plată costă 30 de lei, eşti un nesimţit.

Et voilà la liste:

1. Origo
Origo se prezintă ca fiind primul Coffee Shop cu prăjitorie proprie din Bucureşti. De fapt, e mult mai mult de atât. E o oază de relaxare chiar şi atunci când e aglomerat. E micuț, dar încăpător, are un design simplu dar aparte. Nu cred că ar avea rost să vă povestesc despre senzaţionala cafea, vă îndemn să mergeţi şi să degustaţi. Seara, cafeneaua se tranformă în Cocktail Bar cu un meniu surprinzător – băuturi cu care vă veţi delecta.

1
Strada Lipscani, nr. 9

2. Stadio
Stadio are atrium, un design care te cucereşte, meniu amuzant şi delicios, plus servire ireproşabilă. Cu alte cuvinte, cam tot ce ne dorim de la un restaurant. În cursul săptămânii puteţi încerca un răsfăţ de prânz (un starter, plus un fel principal la alegere) între orele 12:00 şi 15:00. Musai de încercat “Bruschetta Stadio” şi tot ce vă face cu ochiul din meniu.

2
Strada Ion Campineanu, nr. 11

3. Simbio
Auzisem multe lucruri bune despre Simbio, de la design până la burgeri, dar nu m-am aşteptat să descopăr o terasă atât de specială. A devenit locul preferat pentru nopţile de vară, cu multe vinuri bune băute sub gutui, într-o atmosferă cu totul unică.

3
Strada Negustori, nr. 26

4. Acuarela
Întotdeauna mi-au plăcut locurile astea care ştiu să spună atât de bine o poveste. Micuț, vesel, intim, cu oameni simpatici și pasionaţi, Acuarela rămâne unul dintre cele mai speciale bistro-uri din capitală. Au evenimente culturale în fiecare săptămână, şi sunt principala sursă de finanțare pentru proiectele Imbold. Sper ca imaginea să vorbească de la sine.

4
Strada Polonă, nr. 40

5. Infinitea
Ceaiuri aromate şi gustoase, dulciuri făcute în casă, muzică bună, oameni prietenoşi și cea mai frumoasă ”gradină secretă“ din Bucureşti. Ştiu că orice fotografie aş pune nu va putea reda splendoarea acestui loc, astfel încât vă invit să descoperiţi singuri şi să-mi povestiţi cum a fost.
Strada Doctor Grigore Romniceanu, nr. 7

6. Social 1
Fratele mai mic al lui Stadio, Social 1 continuă povestea Smart Casual, cu rețete reinterpretate din toate marile bucătării ale lumii, şi poartă aceeași semnatură a studioului de arhitectură PickTwo. Orientată spre evenimente de socializare, proiectarea spațiului include și un al doilea bar destinat sesiunilor de “live cooking”.

6
Bulevardul Unirii, nr. 1

7. Energiea
Energiea este un spaţiu versatil, cu un vibe excelent, ideal pentru ieşirile cu prietenii în oraş. Decor cu personalitate puternică, terasă încăpătoare, bucătărie contemporană bazată pe principiile gastronomiei sănătoase, cu preparate ”home made”, fără adaosuri artificiale. Au cei mai buni cartofi prăjiţi din oraş, salate excelente și meniuri de prânz  între orele 12:00 şi 16:00. Pâinea şi apa filtrată sunt din partea casei.

7
Str. Brezoianu, nr. 4

Aş vrea să menţionez două localuri pe care le-am iubit şi a căror dispariţie m-a mâhnit profund: Atelierul Mecanic și Thomas Antiques and more. Dacă nu s-ar fi închis, ar fi ocupat loc de cinste în acest top. Sper ca această listă să vă fie de folos, şi aştept cu drag recomandările voastre.

Vă pupă Cotzo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>