Grădina cu Artiști revine cu prima ediție de toamnă a celui mai relaxant și relaxat mini-festival urban de la firul ierbii, Grădina Mariei. Evenimentul va avea loc în București, pe 7 și 8 septembrie, în parcul Grădina Icoanei, iar intrarea este liberă.gradina2

După o vară lungă, presărată cu excursii și călătorii, la început de septembrie, Grădina cu Artiști ne prelungește starea de vacanță cu încă un weekend înainte de școală. Promitem un adevărat city break în mijlocul orașului, unde ne vom sărbătorim dragii și dragile. Ca de obicei, am strâns la un loc zeci dintre cei mai faini artiști și artizani, aleși pe sprânceană, meșteri în haine, bijuterii, accesorii felurite, decorațiuni și alte lucruri bune de gustat, de probat și de luat acasă. Tricouri și încălțări pictate. Jucării croșetate. Cafea delicioasă. Cercei colorați. Aranjamente florale. Accesorii din piele. Vin și dulceață de mure. Boluri din ceramică. Decorațiuni din lavandă. Cea mai bună înghețată din oraș. Cosmetice naturale. Cărți pentru copii. De-ale gurii: clătite, prăjituri de casă și limonadă.

Iar peste 15 ateliere de creație, care mai de care mai interesante, îi vor ține ocupați atât pe cei mari, cât și pe cei mici, de dimineața până seara.

10:00 – 20:00 – Îngerașul păzitor – pictură pe lemn cu Andreia Martinescu

10:00 – 20:00 – Tatuaje cu henna și facepainting cu ActivRandom

10:00 – 20:00 – Brelocuri fistichii și pictură și asamblare puzzle-uri 3D cu Ateliere pentru copii by Sarang Hanguk

10:00 – 20:00 – Modelaj în lut, pictură pe ceramică, lemn, sticlă și piatră cu Zonta Club Valea Prahovei

10:00 – 20:00 – Pictură pe ceramică cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio

10:00 – 20:00 – Origami și brățări din mărgele cu Elisabeta Petrache

10:00 – 20:00 – Codițe cu ață și spicuri realizate de Codițe Colorate și împletituri și Împletim povești colorate

12:00 – 20:00 – Portrete cu Editura Intaglio

13:00 – 20:00 – Design textil cu Dori’s Creations

Pe 7 septembrie, între13.00 – 14.00, perechile București Swing Dance Society îi vor încânta pe cei prezenți cu momente de show și entertainment pentru copii și adulți și vor aduce din nou atmosfera vibrantă a The Roaring Twenties prin câțiva pași de dans din filmele cu Fred Astaire & Ginger Rogers.

Iar Asociația C.S. “Feel&Dance” aduce în Grădina Mariei, pe 8 septembrie, tot între 13.00 -14.00, acordurile de vals, tango, samba, salsa și bachata ce îi vor transpune deopotrivă pe copii și adulți în lumea dansului și a călătoriei în diferite colțuri ale lumii, pe aripile muzicii.

Mai multe detalii despre Grădina Mariei găsiți pe pagina de Facebook Grădina cu Artiști (https://www.facebook.com/GradinaCuArtisti/) și pe site-ul http://gradinacuartisti.ro/.

Intrarea la toate evenimentele Grădinii cu Artiști este liberă.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>