Programul Teatrului EXCELSIOR

1-16 NOIEMBRIE 2018ex1

Programul complet poate fi accesat pe site-ul Teatrului Excelsior, secțiunea Calendar și pe bilet.ro/teatrul-excelsior

 JOI, 1 noiembrie, 19.00

Sala „Ion Lucian”

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR – Premieră oficială

după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu

cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson

Prâslea cel voinic și merele de aur spune povestea unui împărat, a celor trei feciori ai săi și a copacului cu mere de aur. O poveste fantastică cu zmei și Ilene Cosânzene, în care lupta dintre Bine și Rău devine una pe viață și pe moarte. Însă în ciuda nenumăratelor obstacole pe care Prâslea este nevoit să le înfrunte pentru a apăra prețioasele roade, finalul este, bineînțeles, unul fericit.

Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a suflat pulberea timpului așternută peste minunatul basm scris de Petre Ispirescu și i-a revigorat sensurile într-o versiune scenică plină de umor și fantezie.

 Durata spectacolului: 1h | 5+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) /
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

 VINERI, 2 noiembrie, orele 11.00 și 19.00

Sala „Ion Lucian”

ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI

de Enrico Bonavera, după o canava de Commedia dell’Arte, regia Enrico Bonavera

cu: Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Aida Avieriței, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet, Ana Udroiu, Mihai Mitrea, Raluca Botez

 

Spectacolul Arlecchino şi pierdutele iubiri are un început shakespearian: doi tineri se iubesc în secret. Pentru a-i păcăli pe părinții care se împotriveau, se hotărăsc să apeleze la o licoare care simulează moartea celui care o bea. În felul acesta, au timp să își organizeze fuga. Dar calcularea greșită a timpilor și stângăcia servitorilor generează o noapte plină de încurcături și șotii. În zori, totul rezolvă, iar îndrăgostiții pot, în sfârșit, să aibă nunta mult dorită.

 

Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+

Bilet: 30 lei / 24 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

 

SÂMBĂTĂ, 3 noiembrie, ora 11.00

Sala „Ion Lucian”

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR

după Petre Ispirescu, regia Eduard Petru Jighirgiu

cu: Radu Micu, Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Marian Rădulescu, Andreea Șovan, Iulia Samson

Prâslea cel voinic și merele de aur spune povestea unui împărat, a celor trei feciori ai săi și a copacului cu mere de aur. O poveste fantastică cu zmei și Ilene Cosânzene, în care lupta dintre Bine și Rău devine una pe viață și pe moarte. Însă în ciuda nenumăratelor obstacole pe care Prâslea este nevoit să le înfrunte pentru a apăra prețioasele roade, finalul este, bineînțeles, unul fericit. Regizorul Eduard Petru Jighirgiu a suflat pulberea timpului așternută peste minunatul basm scris de Petre Ispirescu și i-a revigorat sensurile într-o versiune scenică plină de umor și fantezie.

 Durata spectacolului: 1h | 5+

Bilet: 10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) /
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

 SÂMBATĂ, 3 NOIEMBRIE, ora 19.00

Sala „Ion Lucian”

AMERIKA

după Franz Kafka, regia Geirun Țino

Cu: Dragoș Spahiu, Mihai Mitrea

 „Amerika este o lecție a umilinței. Karl Rossmann, 17 ani, emigrant, un nou născut în „Țara făgăduinței”, căci America rămâne țara făgăduinței, nicidecum a împlinirilor, întâlnește la debarcare un compatriot, un pribegit, perdant al visului și experienței americane, care cu sarcasm îi proiectează filmul viitoarelor lui eșecuri. Un lanț dureros al visurilor rănite, al ocaziilor ratate, al nedreptăților și umilințelor de neocolit vor fi furibund descrise, jucate, insinuos induse, desenate, la figurat și la propriu, de compatriotul, întâmplător întâlnit, care-și câștigă traiul zilnic ca pictor de stradă. Flexibil în povestire și necruțător în mesaj, el se identifică cu toate personajele care vor fărâmița fără milă „visul american” al naivului imberb emigrant. Un spectacol „teatru în teatru” în care Pictorul ambulant, în complicitate cu publicul, va preda unui expatriat – Karl Rossmann – dureroasa lecție a umilinței.” Geirun Țino

 Durata spectacolului: 1h 15 min | 14+

Bilet: 30 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

 

 DUMINICĂ, 4 noiembrie, ora 11.00

Sala „Ion Lucian”

BAMBI

după Felix Salten, regia Attila Vizauer

cu: Ioana Repciuc, Mădălina Ignat, Dumitru Georgescu, Dan Clucinschi,Anca Florescu, Ana-Maria Irimia, Cristiana Ioniţă, Lia Gherman,Ştefania Dumitru, Robert Radoveneanu, Oliver Toderiţă, Andrada Fuscaş, Eugeniu Cozma, Ana Turoş, Andreea Hristu, Smaranda Găbudeanu, Alina Dumitrelea, Alexandra Stroe, Cosmina Dobrotă, Meda Topîrceanu, Dragoş Spahiu

Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. Chiar dacă omul apare din când în când, cu pușca pe umăr (și ce e ăsta, se întreabă animalele, un fel de braț, al treilea braț?), Bambi va crește mare și va învăța ce are de făcut. Efortul e mare, dar puiul de cerb are stofă de învingător. E gata să devină un prinț adevărat.

 Durata spectacolului: 1h 20 min | 5+

Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulți

 

LUNI, 5 noiembrie, ora 19.00

Sala „Ion Lucian”

OUR LADIES OF PERPETUAL SUCCOUR (FECIOARELE NOASTRE GRABNIC

AJUTĂTOARE)

de Lee Hall, regia Răzvan Mazilu

cu:Alina Petrică,  Meda Topîrceanu, Ioana Mărcoiu, Aylin Cadîr, OanaPușcatu, Ana Bianca Popescu; Orchestra: Adina Cocargeanu – pian, Imola Tamás– percuție; Andreea Archip – pian, Dana Georgescu – chitară bas

 „Ne aflăm în fața unui spectacol aparte, greu de încadrat: este și musical, și text contemporan, este parabolă despre viață și moarte și e spectacol-concert. Pe scurt, e un spectacol de teatru. Complex, inedit, incisiv, pe alocuri șocant, dar, peste toate acestea, plin de emoție. Cred că teribila încărcătură emoțională și amestecul special de tragic și comic m-au atras și m-au sedus. Și mixul neașteptat de muzică sacră (Bach, Pergolesi, Händel, Karl Jenkins) cu muzica pop-rock (Rod Stewart, Beatles, Eric Clapton, Electric Light Orchestra)…

Mi-am dorit o punere în scenă dinamică, cu surprize, cu energie, cu umor, dar în același timp cu imagini puternice, încărcate de poezie. O poezie croită pe sensibilitatea publicului tânăr de azi. Am păstrat ideea originală de band care cântă muzica live, un band alcătuit doar din fete. E un spectacol cu distribuție exclusiv feminină, fără a fi unul feminist.” Răzvan Mazilu

 Durata spectacolului: 2h 10 min | 16+

Bilet: 44 lei / 30 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

 

VINERI, 9 noiembrie, ora 10.00

Sala „Ion Lucian”

CEI TREI PURCELUŞI

după James Orchard Halliwell-Phillipps, regiaStelianMilu

cu: Silvana Ionescu, Mihaela Coveșeanu, Ciprian Cojenel, Stelian Milu, Tudor Pîrvu

Scrisă în 1843, povestea Cei trei purceluși a fost adaptată pentru micii spectatori ai zilelor noastre. Acțiunea s-a mutat din pădure într-un parc, unde Piggy – purcelușul artist, Purcy – purcelușul sportiv și Porky – purcelușul constructor se joacă în voie și își trăiesc viața în deplină pace și armonie cu celelalte viețuitoare. Interesele meschine ale Lupului vor tulbura acest echilibru, însă numai pentru scurt timp, pentru că odată deconspirate, acesta își va pierde prietenii și va fi pedepsit cu închisoarea. Astfel, legea și dreptatea, apărate de polițistul Sticlete, vor fi reinstaurate în parcul celor trei purceluși.

Durata spectacolului: 1h 10 min | 3+

Bilet:10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) /
16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

SÂMBĂTĂ, 10 noiembrie, ora 11.00

Sala „Ion Lucian”

CASA PISICII

de Samuil Marșak,  regia Lenuș-Teodora Moraru

cu: Silvana Ionescu, Robert Robert Emanuel, Ștefania Dumitru, Ciprian Cojenel, Raluca Botez, Oliver Toderiță, Annemary Ziegler, Dragoș Spahiu, Cosmina Dobrotă, Magda Condurache, Oana Tofan, Veronica Popescu

Casa pisicii este o poveste despre prietenie și altruism, care îi va ajuta pe cei mici să descopere cât de important este să ai grijă de cei din jurul tău atunci când și să apreciezi bunătatea, mai ales atunci când se revarsă din inima celor mai necăjiți semeni. Dintre nenumărații prienteni ai Pisicii, doar Pisoiul cel aparent neajutorat îi întinde o mână de ajutor la nevoie. Spectacolul Casa pisicii îi va bucura deopotrivă pe cei mari și pe cei mici.

Durata spectacolului: 1h | 4+

Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

DUMINICĂ, 11 octombrie, ora 11.00

Sala „Ion Lucian”

TĂRÂMUL POVEȘTILOR

un spectacol de Stelian Milu

cu: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Mirela Constantin, Alexandru Aron, Doru Bem, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu

Personajele acestui tărâm sunt cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Motanul Încălţat, Rapunzel, Cenuşăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii. Cu ajutorul lor aflăm că binele învinge întotdeauna răul, dar pentru asta ai nevoie de răbdare şi perseverenţă. Cu ajutorul poveştilor copilăriei, spectacolul le ilustrează celor mici lupta dintre Bine și Rău, aducând în prim plan învăţăturile primite de la părinţi şi bunici.

Durata spectacolului: 1h 20 min | 3+

Bilet: 16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

MARȚI, 13 noiembrie, ora 19.00

Sala Studio

TIMEAHOLICS

de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru

cu: Lavinia Șandru, Andreea Șovan, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Robert Emanuel, Iulia Samson, Oana Tofan

TimeAholics este o tragi-comedie care aduce în prim plan una dintre cele mai actuale teme ale lumii contemporane – lipsa timpului – și propune un exercițiu de imaginație: cum ar arăta viața noastră dacă am putea să cumpărăm Timp? Spectacolul deschide o perspectivă asupra prezentului și asupra viitorului, în egală măsură.

 Durata spectacolului: 1h | 12+

Bilet: 30 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

 

MIERCURI, 14 noiembrie, ora 19.00

Sala „Ion Lucian”

MAREA RUȘINE

de Alina Șerban, regia Alina Șerban

cu: Alina Șerban/Doinița Oancea, Oana Rusu, Elena Duminică, Sorin Sandu, Radu Ciobănașu

 Spectacolul Marea Rușine marchează simultan primul proiect de teatru regizat de o femeie romădin România și prima piesă de teatru despre istoria robiei romilor și implicații sociale contemporane, având la bază cercetări istorice și sociale din domeniu. Proiectul implică participarea mai multor actori romi și neromi care lucrează împreună și formează o echipă care reflectă valorile diversității și toleranței.

Spectacolului spune povestea unei tinere masterande de etnie roma ce ii propune coordonatorului disertației de masterat tema sclaviei romilor.

Durata spectacolului: 1h 30 min | 14+

Bilet: 30 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

 

JOI, 15 noiembrie, ora 10.00

Sala „Ion Lucian”

DEGEȚICA

după H.C. Andersen, adaptarea și regia Aurel Mitran

cu: Corina Dragomir, Annemary Ziegler, Marian Rădulescu, Ciprian Cojenel, Mihaela Coveșeanu, Stelian Milu, Veronica Popescu, Oana Tofan, Tudor Pîrvu, Ovidiu Ușvat

 Născută dintr-o floare de nufăr, Degeţica este purtată de vânt împreună cu prietenii ei Buburuza, Libelula şi Fluturel, pe când încercau să se ascundă de Domnul Broscoi. Însă Degeţica se rătăceşte şi ajunge în ţara subterană a Şobolului şi a Mătuşii Şoarece, de unde este salvată apoi de Rândunică, cea pe care fetiţa o îngrijise pe timpul iernii. Împreună ajung în Împărăţia Luminii, unde Degețica își va întâlni ursitul, pe Prinţul Spiriduşilor, dar și pe mama sa și pe prietenii de care se pierduse.

 Durata spectacolului: 1h | 3+

Bilet:10 lei pentru grup organizat (preţul nu include transportul) /

16 lei – copii; 24 lei – adulţi

 

JOI, 15 noiembrie, ora 19.00

Sala Studio

INTERZIS SUB 18 ANI

de Mihaela Michailov, regia Lenuș-Teodora Moraru

cu: Iulia Samson, Andreea Șovan / Teodora Daiana Păcurar, Ion Bechet, Raluca Botez

Interzis sub 18 ani este spectacolul confruntării dintre generații. Dintre Lulu, o adolescentă de 17 ani și părinții ei divorțați. „De o parte sunt copiii care vor să decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor decizii, de cealaltă parte sunt părinţii care trăiesc între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor. Copiii căutându-și bezmetic un sens și părinţii care le vor tot binele din lume. Doar că, uneori, „binele îi încurcă pe toţi”.  Mihaela Michailov

Durata spectacolului: 1h 30 min | 14+

Bilet: 30 lei / 16 lei (preț redus – elevi, studenți, pensionari, grup organizat)

 

 VINERI, 16 noiembrie, ora 19.00

Sala „Ion Lucian”

ILUZIA COMICĂ

după Pierre Corneille, regia Anca Ciuclaru

cu: Doru Bem, Ion Bechet, Dan Clucinschi, Ana Udroiu, Dana Marineci, Radu Micu, Marian Rădulescu, Iulia Samson

„Într-o grotă din Touraine, bagheta magică a „vrăjitorului” Alcandru însuflețește peripețiile fiului rătăcitor Clindor, în încercarea de a alina durerea tatălui său, Pridamant. Însă subiectul real al Iluziei comice, independent de intrigile romantice, este teatrul însuși și ceea ce el ne învață despre relația noastră cu realitatea.

Iluzia comică sau Jocul amăgirii – un alt titlu al piesei – este un amestec de lumini şi umbre, o compoziţie care trece de la dramă la comedie, de la bufonerie la tragedie și în care autorul face elogiul teatrului, a cărui funcţie socială rămâne de necontestat.” Anca Ciuclaru

 Durata spectacolului: 1h 35 min | 12+

Preț: 30 lei (preț întreg) | 16 lei (preț redus – elevi, studenți și pensionari, grup organizat)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>