1. Magic Library la Noaptea Cărților Deschise!

A 6-a ediție a celui mai cunoscut eveniment de încurajare a lecturii are loc pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, în Piața Sfântul Anton, Centrul istoric al Bucureștiului. De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a conturat o comunitate extraordinară de cititori, iar împreună ne propunem să așezăm carte lângă carte pentru a construi cea mai frumoasă și mai mare bibliotecă urbană în aer liber. Așadar, luni, 23 aprilie, de la ora 19.00, într-un decor special creat, invităm cititorii să intre în universul magic al cărților, să citească și să facă schimb de titluri, autori sau idei, alături de cei care an de an aleg să celebreze cartea la Noaptea Cărților Deschise.magic

  1. Ziua Cărții @Cărturești

De Ziua Cărții sărbătorim o super-putere a omenirii pe cât de fantastică, pe atât de discretă: lectura. Exercitată prin colțuri umbroase de librărie, în trenuri și avioane grăbite, în vacanțe ploioase și pe plaje senine, lectura transformă cititorii și lumea. De aceea, pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, te așteptăm în librărie să răsturnăm statisticile despre obiceiurile de lectură ale românilor. Ți-am pregătit un raft întreg cu cele mai frumoase titluri sub 200 de pagini din librărie. Cărți care pot fi citite într-o zi, dar care rămân cu tine toată viața. Vino în Cărturești-ul preferat, citește în spațiile special amenajate pentru #ZiuaCărții2018 și la final mergi acasă cu o carte cadou din partea noastră.  carturesti

  1. Saptamana Cervantes 23-27 aprilie

Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează în perioada 23-27 aprilie 2018 o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. ntrarea este liberă, rezervari la cultbuc@cervantes.es Tot in perioada 23-27 aprilie, Departamentul de Lingvistică Romanică, Limbi şi Literaturi Iberoromanice şi Italiană al Universității din București organizeaza “Saptamana Culturala Spaniola si Hispanoamericana”, detalii găsiţi aici.cervantes

  1. Festivalul Filmului Francez 2018

La filme, cetăţeni! Între 24 aprilie şi 6 mai, Festivalul Filmului Francez face o mică revoluţie pe marile ecrane din 9 oraşe din România (Arad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Timişoara) cu cea de a 22-a sa ediţie al cărei cuvânt de ordine este „schimbare” – schimbare de idei, de idealuri, de perspectivă, de viaţă, de societate. Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu subtitrare în limba română. Biletele pot fi achiziţionate de la casa Sălii Elvire Popesco, cu o oră înainte de fiecare proiecţie, de la Librăria Kyralina, de la Librăria Hecate, în reţeaua de librării Humanitas si de pe elvirepopesco.ro (eventbook.ro).fr

  1. QUEENClassics by Vlad Maistorovici

Un nou produs marca Orchestra Simfonica Bucuresti – Bucharest Symphony Orchestra, concertul “QUEENClassics by Vlad Maistorovici” va avea loc pe 24 aprilie 2018 la Sala CinemaPRO din București avându-i ca intepreți pe Orchestra Simfonică București, Vlad Maistorovici și invitații lor. Începând cu ora 19, concertul “QUEENClassics by Vlad Maistorovici” va fi o întoarcere în lumea muzicii celebrului Freddy Mercury, solistul formației The Queen. ”O seară de o clasă impecabilă” – Wales Arts Review – proiectul “QUEENClassics by Vlad Maistorovici” este “un amestec genial de ritmuri pop și sonorități clasice.  Bilete online pe Entertix și Eventim.roqueen

  1. Proiecții Surpriză – Povești la Replika

Marți, 24 aprilie, PROIECȚII SURPRIZĂ în cadrul Platformei de Artă Educațională – Povești la Replika! Indiciu: sunt înrudite, ca temă, cu spectacolul Peștii dorm? – Povești la Replika și cartea „Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt triști” de Françoise Dolto, Editura Trei, București, 2005, traducere de Delia Șepețean Vasiliu. INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la 0732.101 860 / 0787.714 551 sau centrulreplika@gmail.com replika

  1. Vernisaj ”Păpușile Dobrogei”

Expoziția personală, semnată Elena ORBOCEA, cuprinde păpuși de autor, handmade, inspirate din spațiul multietnic nord-dobrogean. Expoziția poate fi văzută în SALA DE STICLĂ a Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, din data de 25 aprilie, până în data de 06 mai 2018, în intervalul de timp 10.00 – 18.00, de miercuri până duminică. Adresa: 28-30, Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, București 011347.

  1. Familia Fără Zahăr

Familia Fără Zahăr, spectacol de teatru muzical despre familia la români. Familia este văzută ca un concert intersecțional, în care vocile părinților, copiilor, bunicilor, bisericii, roboților, regulilor normative și clișeelor opresive, vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite modelează percepția asupra înțelegerii „celulei de bază a societății”. Familia e o construcție fluidă în care apartenența se scrie continuu și raportările se schimbă în funcție de variabile imprevizibile.
25 aprilie | 19.00 | Teatrul Mic Str. Constantin Mille nr. 16

  1. Vegetarian

In fiecare miercuri avem si un meniu vegetarian cu retete noi si bune. Ne decidem greu. Saptamanal descoperim alte si alte retete absolut delicioase si abia asteptam sa le incercam. Avem si Soya Latte.vegetarian

  1. Eşti ceea ce gândeşti

Fundația Calea Victoriei te invită din 25 aprilie, ora 19.00, la un curs relaxant, un ghid în cinci întâlniri menit să te ajute atunci când ai nevoie de echilibru și inspirație: Eşti ceea ce gândeşti: Înţelepciunea Tao. Ca să afli cum poți aplica în cazul tău această formă de înțelepciune orientală, rezervă-ți 5 seri de miercuri, începând din 25 aprilie, de la 19.00, pentru cursul Eşti ceea ce gândeşti: Înţelepciunea Tao. tao

Despre program, taxă de participare și înscriere afli mai multe aici: goo.gl/P3SjQW

  1. PARTY Lansare AUTOR Magazine #5 – The Reciprocity issue

RECIPROCITATE = o relație de influență reciprocă.

★ Pe 25 aprilie, Miercuri ★ un date cu AUTOR Magazine #5, pentru o relație de durată ★ Party & more

★ Unde?: H III, Popa Nan 82autor

➡ What you give: 35 de lei accesul la AUTOR party. Sau alege pachetul potrivit pentru tine și prietenii tăi din ofertele de-aici: http://www.dautor.ro/bilete-autor-editie2018/

⬆ What you get: ★numărul 5 al revistei AUTOR, a wicked party, music and emotions și băuturi cu gust de vară – the first drink is on us!

★ What more:★ o seară cu oameni faini, într-un spațiu nou și alternativ din Bucuresti, viitor loc de expresie pentru artiști talentați și îndrăzneți.

  1. O mie de motive

“O MIE DE MOTIVE”
după “Every Brilliant Thing” de Duncan Macmillan

Un spectacol despre cât suntem dispusi să facem pentru cei pe care îi iubim.

Cu: Florin Piersic jr.
Regia: Horia Suru
Traducerea și adaptarea: Horia Suru și Florin Piersic jr.point

26 aprilie | 19.30 | POINT Strada General Eremia Grigorescu 10 | Bilete: aici

  1. Spring 2018 GRAND Opening ~ noul sezon expozițional MNAC

MNAC anunță marele vernisaj al noului sezon expozițional în data de 26 aprilie, ora 19:00, la Palatul Parlamentului. Save the date!

  1. De la Paris, la Micul Paris

De la Paris la Micul Paris este un spectacol care s-a născut din dragoste pentru muzica franceză și cea românească totodată, dar și din dorința de a recrea atmosfera și parfumul Bucureștiului de altădată.
Diana Tudor (voce) și Alexandru Burcă (pian) vă dau întâlnire cu minunatele chansonete și tangouri interbelice, precum Sous le ciel de Paris, Domino, Padam, Mon amant de Saint-Jean, La vie en rose, Mademoiselle de Paris, Que reste-t-il de nos amours, piese care au fost interpretate de nume celebre ale scenei, precum Edith Piaf, Charles Trenet, Lucienne Delyle, Yves Montand, Juliette Greco, Cristian Vasile sau Jean Moscopol. 26 aprilie, ora 19.15, Teatrul de Artă București Sfântul Ștefan 21. Bilete: https://bit.ly/2uJCTCG

  1. Thursday rooftop hidden party

Party pe acoperisul Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest. Joi, 26 aprilie. De pe la 21.00roof

  1. Concert – Fara Zahar

Comedie, Rock Acustic, Folk Alternativ, Hip Hop ş-aşa.

Membri
Bobi Dumitraş – voce, chitară acustică,
Bobo Burlăcianu – voce, chitară electricăunteatru

► Pret Bilet: 40 lei
► ► Rezervari rezervari@unteatru.ro
sau sms la numarul 0721.268.516 (nume, data, spectacol, numar de locuri)
► ► ► Bilete online:
► https://goo.gl/2EJHQH (TOMTIX)
► https://goo.gl/8MwJQt (MYSTAGE)
/// Biletele digitale iţi sunt livrate instant prin email. Simplu. Rapid. Nu necesită printare. Nu mai este necesară rezervarea prin sms/e-mail/telefon

  1. Concert simfonic
    Joi 26 si Vineri, 27 Aprilie 2018, 19:00 – 21:00
    Sala mare

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii “George Enescu”
Dirijor: Christian Badea

Program:

Joseph Haydn
Te Deum pentru Maria Tereza

Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul nr. 4, în mi bemol major, pentru corn şi orchestră, KV 495
Solist: Martin Owen

Richard Strauss
Simfonia Alpilor

Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

  1. Lansare videoclip 

Băieți Cuminți are back si lanseaza clip la “Valuri”, Linia 1, ofc, ca au venit si banii de pe iutub.
E un clip misto, asa, de vacanta
E gen bring your own popcorn,il proiectam, dupa care facem party, tot la Manasia Hubmanasia
Vineri 27 aprilie, Stelea Spatarul nr. 13. Intrare libera.

  1. Jazz in the Garden – Out of the Blue

The Coffee Factory continua seria concertelor in gradina in aceasta sambata, incepand cu orele 20:00, pe ritmuri de jazz si blues. Out of the Blue – doi artisti minunati, un chitarist profund si adesea imprevizibil, o voce aparte, grava si expresiva, o chimie nealterata de conventional…
e jazz, e blues, e suflet…
It’s all about two humans united in music.

▬▬▬▬▬▬ ARTISTI ▬▬▬▬▬▬
Out of the Blue
Maria Radu – voce, percutii
Crin Grigore – chitara

▬▬▬▬▬▬ LOCUL ▬▬▬▬▬▬
Gradina The Coffee Factory
(accesul in gradina se face prin cafenea)
Bd. Regina Elisabeta nr. 54
(la 2 minute de mers pe jos de la statia de metrou Izvor)

Suport artist: 30 de lei
★★★ Intrarea la concert se face numai pe baza de rezervare.the coffee

⦿ REZERVARI: 0746 288 841 (apel sau sms)

  1. Zero Mai 2018

Tu ce faci de Zero Mai? Noi rămânem în București 😉 Aranjăm iarba la Verde Stop Arena și ne întindem vreme de 2 zile la soare, bere craft și mâncare artizanală. Toată lumea știe că în zilele senine se vede marea de la București. Sau munții?zero

MUSIC:
în nota lejeră de anul trecut.
revenim cu detalii

FOOD PARTENERS:
Sizzle Kitchen & Beautyfood

ENTERTAINMENT PARTNER
Verde Stop Arena

OPEN DOORS: sâmbătă și duminică de la ora 13:00

CLOSED DOORS 23:00

CHILD & PET Friendly
Jocuri la iarbă verde, muzică lejeră de socializare

INTRAREA LIBERĂ

IMPORTANT: Numărul maxim de participanți permis simultan în spațiul în care va avea loc evenimentul este de 700 persoane

  1. Kids Business Club

Știm că educația antreprenorială și financiară în viața copiilor noștri a devenit deja obligatorie pentru a-i ajuta să își construiască propriul drum. Te așteptăm cu micuțul tău la cele 3 ateliere organizate în parteneriat cu Ken Academy în lunile aprilie, mai și iunie, în cadrul cărora copiii sunt provocați să-și dezvolte abilități ce îi vor ajuta în viață: încredere în sine, planificare, lucru în echipă, leadership! Primul atelier va fi despre “Lucrul în echipă”, pe 28 aprilie și se adresează copiilor cu vârsta între 9 – 12 ani. Înscrierile se fac la marketing@anchorgrup.ro  până la data de 27 aprilie 2018, orele 18.00. Locurile sunt limitate!kids

  1. Proţap 2018 ep.1

Bodega La Mahala vă prezintă următorul episod artistic in ultima duminică a lui aprilie, mai exact pe 29, orele 13:00. In deschiderea mirificului eveniment vă prezentăm faimoasele aperitive : Salată de vinete, zacuscă cu ciuperci, fasole bătută, jumări, şunculiţă ţărănească , slăninuţă afumată si chifteluţe , toate fiind insoţite de ceapă roşie şi usturoi verde, iar asocierea acestora cu ce veţi dori să beţi, o lăsăm la alegerea dvs.Trecând peste aperitiv vă introducem magnifica : Ciorbă de burtă! Ca fel principal dorim să vă prezentăm multitudinea de bunătăţi gătite in casă: Sarmale in foi de varză servite cu mămăligă facute din faimosul purcel. Ceaun pomana porcului din aceeasi categorie. Iahnie de fasole cu afumătură. Cotlet de purcel la gratar. Salată de muraturi, de varză murată si mujdeiul de usturoi nu vor lipsi de pe masa bogată, acompaniind celelate bucate!!! In finalul acestui eveniment dorim să vă delectam cu o porţie bună de : Plăcintă cu mere! Taxa de protecţie pentru ficat a fost stabilită de conducerea localului la 50 de lei pentru cei mari, cei mici plătind doar 25 de lei!mahala

  1. Duminica la unteatru

„The Sunset Limited” de Cormac McCarthy

 Blackbird de David Harrower

► Pret Bilet: 35 lei
La 5 bilete cumpărate online, al 6-lea este GRATUIT
► ► Rezervari rezervari@unteatru.ro
sau sms la numarul 0721268516 (nume, data, spectacol, numar de locuri)
► ► ► Bilete online:
► https://goo.gl/vaf8Vk (TOMTIX)
► https://goo.gl/tWisGn (MYSTAGE)
/// Biletele digitale iţi sunt livrate instant prin email. Simplu. Rapid. Nu necesită printare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>