Unde poți să mănânci rapid, ieftin și bine în zona Unirii
În cazul în care te prinde foamea prin zona Unirii şi vrei un prânz rapid, ieftin şi gustos, am găsit câteva alternative la pateuri şi covrigi. Alternative cu mâncare proaspătă, gătită cum trebuie, localuri curate şi oameni amabili. Dacă eşti un fiţos care strâmbă din nas la conceptul de ”împinge tava”, te anunţ că treaba asta cu autoservirea revine în forţă.
1. Fabrica de mâncare (Bulevardul Unirii, nr. 31)
Cum ieşi din H&M Unirii şi faci stânga, dai peste Fabrica de mâncare. E deschis de curând, are program 09.00-22.00, terasă mare şi un meniu surprinzător. Totul este gătit în fiecare dimineaţă, au multă mâncare tradiţional românească, reţete mai rafinate, cu somon şi curcan, o varietate de deserturi, salate şi pâine proaspătă. În fiecare zi găseşti minimum cinci feluri de ciorbă, la alegere, cu preţuri în jur de 4 lei. Aici am găsit midii în sos de vin şi paste cu fructe de mare la 7 lei porția. Așa m-au cucerit.
2. Time To Lunch (Str. Patriei, nr. 4)
Situat în spatele magazinului Cocor, Time to Lunch e deschis de luni până vineri, între orele 11.00-16.00, adică fix pentru prânz. Merg pe acelaşi concept de mâncare proaspătă, gătită în ziua respectivă, doar că reţetele sunt mai elaborate şi porţiile sunt mai generoase. Meniul se schimbă zilnic, ai o ciorbă şi un desert pe zi, în schimb poţi să găseşti pui indian, specialităţi chinezeşti sau mexicane şi alte picanterii. Nu se sfiesc să folosească condimente exotice, ceea ce am apreciat enorm. Postează în fiecare dimineaţă ce bunătăţi au pregătit pentru ziua respectivă, astfel încât e indicat să verificaţi ce vreţi, înainte să ajungeţi la locul faptei.
3. Autoservire Mântuleasa (Piaţa Coposu, nr. 53)
Cum urci de la Unirii spre Calea Călăraşilor, pe partea stângă o să dai de Autoservirea Mântuleasa. Având în vedere faptul că proprietarul deţine şi Măcelăria Mântuleasa, puteţi să vă faceţi o idee şi despre mâncare. Eu aş spune că e raiul carnivorilor. Găseşti orice, de la cârnați, şniţele şi aripioare picante până la ceafă de porc şi ”mici adevăraţi”. N-am gustat mititeii, dar pot să vă spun ca au cea mai bună salată de vinete, cel mai bun salam de biscuiți, și întotdeauna o tavă cu plăcintă delicioasă, proaspat scoasă din cuptor.
Nu vi s-a făcut foame?